Pe 31 decembrie, anul 2009, ora 23:45 am auzit un ciocănit slab în uşă. M-am uitat pe vizor şi nu era nimeni. Am crezut că este o glumă. Apoi, s-a mai auzit o dată. Am deschis puţin uşa şi în faţa mea era…anul 2010. Mi-a cerut să-l primesc în casă, dar nu l-am primit. Mai era un sfert de oră până la miezul nopţii… Ca să mai treacă timpul l-am obligat să-mi facă nişte promisiuni ca să îl pot primi. L-am convins să-mi promită sănătate, succes în ceea ce fac. În plus mi-a mai promis că voi avea trafic mare pe bloguri. Eu nu i-am promis nimic, şi parcă îmi pare rău acum. Dar eu nu prea îmi ţin promisiunile.
Cu un minut înainte de miezul nopţii am ieşit să văd artificiile. Între timp Anul Nou a intrat în casă, deşi eram sigur că încuiasem uşa. Oricum, doar nu-l ţineam afară tot anul…!!