A trecut un an (universitar) de când călcam pentru prima dată treptele încâlcite (etaje decalate între cele două corpuri unite) ale Facultății de Sociologie din București. Timpul a trecut de zici că n-a fost și m-am gândit că e cazul să-l marchez corespunzător, adică printr-un articol pe blog. De ce exact acum? Pentru că am găsit niște timp între 2 zile cu examene, pentru că #eușivarasuntrăcit și pentru a uita de restanțele acumulate în cele două semestre, așa cum îi șade bine oricărui student care a venit aici pentru alte lucruri. Totuși, despre altceva voiam să vorbesc scriu.
Mai întâi despre depresia cu care am defilat, atât pe internet, cât și pe străzile capitalei. Am reușit să găsesc câteva lucruri pozitive în ea (cine s-ar fi gândit?!). În primul rând, m-a ajutat să nu mă simt pierdut pe străzile unui oraș nou (recunosc, și GPS-ul a avut un rol destul de important aici :)) ), așa cum m-aș fi așteptat, pentru că am mers după zicala „nu m-am rătăcit, sunt exact în locul în care mă aflu” :)). Apoi, nu am venit cu nicio idee preconcepută pe care, de obicei, atât bucureștenii, cât și cei „din afară”, o au cu privire la acest oraș; am luat totul exact cum este. Tot din acest motiv am renunțat (cu excepțiile de rigoare 😀 ) să am așteptări de la anumite situații și să las totul să curgă; am devenit mult mai calm decât eram deja.
Am și învățat multe lucruri în acest an, toate pe lângă materia de la cursuri 🙂 , de care eram conștient, dar nu la nivelul de acum și pe care tot nu le aplic pentru că… deh, poet. De la „Introducere în Sociologie” am învățat să privesc lucrurile din cât mai multe perspective. Tot din cauza acestui curs am făcut greșeala de a nu îmi mai face păreri, dar am revenit asupra acestui gând: e bine să ai păreri, oricât de irelevante ar fi ele, căci ce se întâmplă în jur ne afectează pe toți. Datorită cursului de filozofie am reușit să dau nume anumitor paradigme după care deja trăiam (de mai mult sau mai puțin timp) și să privesc lumea dintr-un ansamblu mai mare și (uneori foarte) diferit. Datorită unui referat la Psihologie Socială (și, mai târziu, datorită oamenilor pe care i-am întâlnit) am (re)descoperit că nu sunt singurul care simte anumite lucruri, ceea ce, în întunericul meu, uitasem. În fine, un lucru pe care îl văzusem și prin niște filme, de la cursul de Demografie am învățat că un lucru aparent mic și banal poate avea repercusiuni negândite după o foarte mare perioadă de timp. Și ultimul lucru care îmi trece acum prin minte, de la cursul de Statistică am învățat cât de important este să exprimi cât mai clar posibil ceea ce gândești și să fii foarte atent la exprimările celorlalți.
M-am și plimbat destul de mult pe aici și am văzut locuri de toate felurile. Unul în care nu m-aș întoarce, indiferent dacă voi merge acasă sau altundeva în această vacanță, este Măgurele :)).
Tot în acest an am cunoscut foarte mulți oameni, majoritatea frumoși, dar și unii mai puțin. Cu primii m-am distrat și m-am simțit bine, pe ceilalți am încercat să îi înțeleg. Am aflat și am făcut parte din câteva povești interesante, dar care e posibil să se termine la sfârșitul acestei luni. Însă, dintre toate aceste povești, una singură mi-aș dori să continue…