Moara

simt că îmi fuge timpul de sub picioare
la fiecare cutremur
de care mă prind cu toate sinapsele
mă ascund sub cerul electronic
și număr pe degete
bătăile unei inimi antrenate
să smulgă dăunătorii
din grădina minții

îmi rod dinții cu
cuvinte ascuțite
care mă apără de ceea ce mi-aș
putea face
cu ochii închiși îndreptați către
interior

mă agăț cu mațele de
orice cunoștință nouă
de orice asperitate
cică doar ele te
ajută să înaintezi
dar e adevărat că ... Citește mai departe!

Ai ajuns?

Îmi place să privesc cerul noaptea. Mă face să simt o căldură interioară, de parcă acolo ar fi „acasă”. Acolo nu se intră cu chei și nu există alarme. De fapt nu cred că există delimitări. E la fel de adevărat că acestea sunt atât de necesare aici, pe pământ. Dar tocmai ele ne fac pe unii dintre noi să ne dezvoltăm și să ne întoarcem „acasă”.