Aşezate

Mă feresc de stihiile naturii
Cu mintea tare ca un pom bătrân
Ce dă mereu savoare pădurii
Dacă e un nuc sau un alun.

Privesc spre locuinţele din ramuri
Ale vietăţilor de orice gen
Care-şi ştiu locul de parc-ar avea garduri
Deşi sunt libere în carusel.

Noi, oamenii, nu avem nicio casă,
În inimi putem cuibări pe cine vrem
Iar dacă orgoliul ne lasă
Chiar să ne sacrificăm putem

Pentru a savura o clipă de natură
Fie că e ploaie, ... Citește mai departe!