gălăgia e mediul
meu propice nu mă
mai pierd îmi știu
drumul e lumină
mereu și cuvintele mă țin
de mână când tu
îți pleci
urechea la manele de radio
eu țip la afișe și
bănci trag de mine mă
încordez ca un
arc dar n-ajung
strugurii sunt prea
acri eu am alte
gusturi metalul e
unul rece dar
sincer și ăsta mi-e
testamentul îngropat în pachetul
de țigări din care
ți-am păstrat una