îmi arunc literele pe
cer să cadă peste tine ca
o îmbrățișare matematică
între doi necunoscuți
între care nu lumea ci
tăcerea pune distanță exact
ca în cartea de
bucate cu care mori
de foame de dragoste iar
ce mai reușește să
pice din nori sunt
doar respirații întrerupte
de singurătate