Oda nimicului din mine

Eu sunt nimic
Si in nimic ma-ntorc
Fara sa mor,
Desi n-am viata

Totul n-ar fi asa plin
De nu m-ar avea
Ca opozant.

Eu raspund
La multe intrebari
Ce te patrund.

Caci nimic sunt,
Am fost,
Si-oi fi
Cat vor fi oameni pe pamant.

Vechime

Sunt rece ca asfaltul dupa ploaie
Rece ca gheata, abstract ca o foaie
Sunt vantul ce apleaca copacii
Sunt nimic, imi astept invitatii.

La masa tacerii din fundul incaperii
Sunt o soapta, asigurarea indoielii
Sunt un creier intr-o lume arida
Sunt un zid fara o caramida.

Imi astept inceputul,
Urcusul,
Las trecutul

Pe un fotoliu
Ingenunchiat
De ploi.