Ochii mei aud nisip și pietre
E sufletul care se-mbracă în uitare
Când timpul blocat în statuete
Îi face tristeții de mâncare
Pielea își face bagajele
S-a plictisit să leviteze
Când cerul și-a uitat dozajele
Și lumea vrea să derapeze
Oprit în ciob de lacrimă
Un zâmbet rătăcit își strânge urma
Dogoarea depărtării e prea aprigă
Când fericirea nu-i face cu mâna
Sub fiecare pas simt o tăcere
Un puls firav pierdut prin ghete
Îmi beau otrava cu plăcere
Când ... Citește mai departe!