te strigă
de jos și din părți
ca un joc vechi de cărți într-un pod părăsit
are voce ca o mie de morți
podeaua e tristă de pași irosiți
o muscă mănâncă din gemul de prune
perdeaua se-nchină vântului subit
orice mișcare e-nregistrată de praful
care a îmbătrânit
iar pe masă
o carte deschisă la pagina ta
urma să mă citești
acum
doar va urma
te strigă
de sus și de niciunde
cu pietre aruncă în corbi rătăciți
planeta e seacă și tu nu o ajuți
am obosit să fim toți adormiți
după fiecare noapte întreagă
când somnul ne leagă de pat sechestrați
sinistrați în propriile vise uitați sau bătuți
tu din distanță cu ce ne ajuți
o vale pe care se scurg
lacrimi și gene
mai vine-un amurg
la piciorul unui pom deschisă stătea
o carte bătrână la pagina ta
urma să mă citești
acum
doar va urma
te strigă cu vocea mea
o idee pierdută în spațiu
unde totul miroase albastru și eu
îmi tatuez pe picioare frica și timpul
mă-nchid și-arunc cheia în depresia mea
am o foaie de carte pe față
încă aștept să citești din ea
să nu-mi zică norii că nu te-au văzut
de brațele mele te-ai ascuns în pământ
furnici cu sacoșe de mega în spate
cu meniuri vegane supra-apreciate
și undeva în buzunarul de la spate
un plic pentru pisici
te strigă cu vocea mea
să nu mai pleci de aici
unde în fiecare noapte
mai vine un sfârșit
nu știu cum dracu mai rezist
să văd totul orb
inexistența ta nu o suport
iar din cer cad capete de vers
din pământ răsar proaspete strofe mutilate
și pomii rodesc acest teatru grotesc
am crezut că dacă îl dărâm
te găsesc
când timpul și viața au rupt din mine
câte un membru împrăștiindu-le în toate direcțiile
vocea ta m-a cusut
prezența ta n-a mai durut
ți-am dedicat pagina ta într-o carte
dar n-ai vrut s-o citești
căci știai ce va urma
n-ai putut nici măcar să privești
și a urmat