ultimul gând

atunci când scriu uit cine sunt
îmi amintesc doar de tine
cea care ai fost
cea care ești
cea care vei fi
încerc să-mi șterg lacrima
dar nu vrea să părăsească ochiul
aș vrea să-mi șterg viața
dar încă mi-e ascuns butonul
și nu știu cât am să mai suport
să merg pe aceleași cărări
care mi-au făcut inima zdrențe
și nu pot să desenez altă hartă
că-s prost și defect nu îmi iese
cu tălpile-n cer și ochii-n pământ
sunt speranța ce crește spre tine
în mediu sterp
fără să ajung vreodată la maturitate
să pot să mă (re)culeg
fac pașii pe loc
și-o iau mereu de la capăt
ca un Sisif ce-și trage iubirile după el
și când nu mai rezistă mai plânge o piatră
am teraformat un întreg univers astfel
ca să am de pe ce să m-arunc
când am să văd iar semnul de începe din nou
cresc liane să strâng vene
că nu-mi mai încapi în ele
caut otrăvuri noi la cele vechi am
devenit rezistent tu
ești una dintre ele sau așa
mă mint că doar
tu mă distrugi fără să mă omori
până am să zic stop
dă-mi lama ține-mi spaima dă-mi un prosop
nu vreau să fac mizerie
vreau să fac pasul albastru când
soarele îmi va răsări în ochi
am să-l privesc drept ca pe tine să
nu te văd
și-n ultima clipă când am dat afară
toate ideile și cine am fost
cu o plăcere bolnavă de-a suferi din nou
am să scriu ca să uit cine sunt
să-mi amintesc doar de tine
ăsta să-mi fie ultimul gând