Dacă aș spune cuiva că am o grămadă de idei, tot timpul, cel mai probabil nu m-ar crede. Dar chiar am. Am idei când sunt singur și când sunt cu prietenii; când sunt cu persoane cunoscute sau necunoscute; când mă gândesc la ea sau când mă aflu lângă ea. O mulțime de idei suficient de puternice încât să schimbe lumea. Nu întreaga lume, dar cel puțin lumea mea, bula asta mică din care fac parte doar eu.
Și atunci, când vine vorba de a le pune în aplicare, de a face ceva concret, cum ar fi scrisul pe blogul ăsta uitat între file de poezie, unde se duc ideile? De ce dispar ele cu desăvârșire, de parcă nu aș fi în stare să îmi fac o banală listă de cumpărături, darămite să scriu ceva care să fie cât de cât util, măcar pentru câteva persoane?
Și dacă aș avea, totuși, ideile astea atunci când trebuie, când ar putea să conteze cu adevărat? Cineva spunea cândva că ideile, de unele singure, nu valorează nimic. Tind să îi dau dreptate. În cazul ăsta, de ce m-am mai obosit să scriu tot ce ai citit mai sus? Știi tu cumva?