Începând cu sâmbăta trecută am avut niște zile pline de stres și de nervi. Ceea ce nu este prea diferit de restul zilelor mele, doar că astea au fost ceva mai greu de suportat. Astăzi, până acum, a fost liniștită. Prea liniștită. Ceva nu e bine, dar nu vreau ca lucrurile să revină la normal. Nu la acest „normal”, ci la altul la care încă aspir.
Cred că am nevoie de o vacanță, una specială, în care să redescopăr plăcerea de a face anumite lucruri. Să schimb decorul ăsta trist din familie cu unul plin doar cu prieteni. Trebuie să plec undeva și să stau ceva timp, fie că e mai scurt sau mai lung. Dacă aș putea, aș pleca definitiv, însă deocamdată e suficientă și doar o evadare. Trebuie să îmi fac o listă cu circuite turistice pe care să le parcurg ori cu mașina, ori cu ceva cu de două ori mai puține roți, fie că are motor sau nu. Mi-ar plăcea să îmi văd țara. De fapt, cred că mi-ar plăcea mai mult să nu am un intinerar. Să pun mâinile pe volan (sau ghidon) și să mă îndrept încotro mi se pare peisajul mai frumos.
Să privesc în urmă fără regret la câmpia pe care este așezat orașul meu, la terenurile cu grâne care se întind în stânga și în dreapta șoselelor, la căile ferate și la apele pe care am să le traversez. Însă nu am să pierd prea mult timp cu această despărțire, căci mă așteaptă altceva, altundeva. Iar eu trebuie să aflu ce și unde.
Ajuns în zonele de podiș sau dealuri joase (unde aș prefera un vehicul cu motor 😀 ) m-aș opri să culeg câțiva ciorchini de struguri dintr-o vie care îmi dă impresia că nici din satelit nu aș putea-o vedea în întregime. Apoi m-aș urca într-un măr, dar nu doar ca să iau un fruct, ci ca să verific dacă mai posed abilitățile de cățărător dobândite în copilărie. Ar fi atât de cald încât aș rupe un tricou din bagaj și mi l-aș înfășura pe cap ca beduinii.
Apoi aș ajunge la munte. Mult frig, mult vânt, multă ploaie. Nu am ce face cu astea! 😀 Mi-aș lua o carte și aș citi într-o cafenea pe o terasă (sunt fumător, din păcate) sau chiar într-o stație de transport în comun. Aș merge să văd un film, ceea ce ar fi destul de neobișnuit pentru mine și, dacă vremea s-ar îmbunătăți măcar puțin, aș face o cursă cu o bicicletă (sau motocicletă) de teren accidentat prin pădurile pline de noroaie și fără drumuri clar conturate. Cred că ar fi bine-venit și un ghid în această situație! 😀
Mă rog, mai e puțin de lucrat până să ajung acolo, dar știu că nu e imposibil! Atunci când vrei să îți urmezi calea ta, toate întâmplările prin care treci sunt niște vacanțe speciale! Și, bineînțeles, orice timp petrecut cu prietenii e mult mai frumos!
Acest articol este scris cu pasiune pentru competiția Spring SuperBlog 2016 de o minte mai plecată în vacanță decât CND Turism! :))
