și pereții se scurg câteodată
plouă tot decorul într-o gaură neagră
rămân înconjurat de nimic
și soarele negru-mi pălește în față
anti-lumină
aud sunetul nașterii universului
îl moșesc
la spate am cuțitul cu care
am să iau o viață
nimic nu va apuca să existe
e negru tot cerul că l-am pictat eu
într-o cameră fără geamuri
pe pereții din sufletu-mi
anti-oxid
am o migrenă
e toată existența ce o curm a priori
se zbate în mintea-mi o planetă de chin
mi-o tatuez pe gât
îmi tatuez pe ochi
intrarea într-o gaură neagră
se aude doar scrâșnitul dinților mei
zgârii cu unghiile
anti-suflet
se scurge existența toată
plouă un univers întreg
pe obraz mi se scurge o lacrimă
până-n sufletul meu
(fotografie de la Jacob Granneman via Unsplash)