A mai trecut un an la fel de rapid ca limbile ceasului când îl potrivești. Din păcate, pentru mine, acest an a lăsat lucrurile bune pentru final, când eu aș fi preferat să le împrăștie în mod egal pe parcurs. Cred că am apucat să spun aici cam tot ce am avut de spus, iar dacă mai e ceva, mai am două săptămâni din an 🙂 .
Și se simte că a venit partea asta de an, că mă simt și eu mai liber, mă trezesc când vreau și, mai din întâmplare, mai voit, petrec ceva mai mult timp departe de blog. Nu îmi pare rău, că abia așteptam să vină prietenii de la București, să mai stăm de vorbă. Iar pentru cei care nu mai pot fără blogul meu ( 😀 ), care-or mai fi și ăia :)), am să mai scap câte ceva și pe aici, așa, ca să nu mă dați dispărut.
Nu cumva să credeți că m-a rugat Moșul să îi spun o poveste saniei ca să adoarmă pentru a fi odihnită Vineri! Pentru că nu a făcut-o. Firma lui de consultanță i-a recomandat pe ceilalți!
Pentru mine sfarsitul de an nu e doar pt lucruri bune, cum spui ca e pt tine.
La mine e perioada aceea in care sunt sensibila, vulnerabila, perioada in care doare tot. Si e trist asa.
Macar de ar fi zapada aici la mine.. As zambi mult probabil.
Nu spuneam că sfârșitul anului e despre lucruci bune pentru că așa am vrut eu, ci pentru că așa a fost să fie în 2015. 😀