Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Suntem toți nebuni
De iubire unii
Se îneacă alții
Se sufocă sub pietrele
De pe foi aruncăm din
Noi fum și tăciune unii
Zgârie pereții din piele
Pe dinăuntru umblăm
Pe întuneric până ne
Împiedicăm de inimi
Strivite care încă
Bat covoare murdare
De suflet iar eu
Am luat asupra mea
Păcatul lumii și
Te iubesc ca toți nebunii
La un loc
Sorb din cafea încă
O gură de tine și
Îmi imaginez brațele
Lanțuri pline de
Dragoste cuVinte cărora le-am
Sărutat noul sens căpătat
Pe buzele tale abur
Pe gât într-un parc plin de
Ceață în Măgurele
Trag din țigară un
Sărut fiori adun de
Pe gât și îți pun
La pachet să ai în
Metrou două fețe
Suprapuse în sentiment zece
Degete împreunate într-o
Poezie pe care ne-o
Scriem pe piele cu
Ceață în Măgurele
Tu nu te-ai
Prins că m-ai atins nu
Cu mâna nu cu
Părul ci cu zâmbetul azi
Dorul a plecat de
Nebun pe străzi nu-l
Leagă nimeni nu
Cunosc
Metode de a
Îl opri poate dacă iar
i-ai zâmbi să-l atingi c-o
Palmă sau șut să
Îi dai reset la
Minte să-și ia
Programul de la
Început glumesc desigur
N-ar putea și uite-așa
Te-ai ales fără să
Vrei cu un suflet
Căruia îi dai
scântei
S-a stins
Becul în tramvai și
Aici tu nu
Erai să-mi arăți
Drumul către mine-s
Cu capul dus vin
Către tine dar
Tu nu stai
Să mă aștepți mă
Plesnești nu mă
Înveți c-ar mai
Fi și altă
Cale oprește-mă pe margine
De vale să îți
Protejez obrazul cu
Ce mi-a mai rămas
Din suflet te
Chem în stația de
Tren pardon tramvai
Tot cade pe
Mine mă împinge în
Eter mă provoacă
La duel cu tot sângele
Pe urechi să îmi iasă
Mă ascute ca pe
Creion mă adâncește în
Beton mă aruncă
În secundă în durerea
Rotundă o
Frunză de frică fruntea
Îmi ridică spre tine spre
Vorbe îmbrățișează-mi
Cu voce tristețea și
Iluzia asta de viață