Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Cred că îmi e somn și-o să mă culc devreme
Dar am să-ți scriu și-n vise nu te teme
Chiar dacă am atâtea probleme
Cu tine-n gând reușesc să mai uit de ele
Timpul e altfel aici și distanța distruge
Fizic și psihic energia îmi curge
Dar eu tot te caut că nu am liniște
Deși nu-i niciun zgomot las ideile să riște
Poate pe brațul meu ai să-ți rezemi capul
Când ne vom îmbrățișa se va opri și traficul... Citește mai departe!
Și ce zici că
Nu-ți mai scriu dar merg
Cu foile de
Gât umbrele pentru
Suflet agățat în
Sârme pus pe sprijin
Ziceai cumva că n-are
Sens cum când este
Tot la tine eu nu
Mai sunt drept sunt
Surd la ce din
Alte părți îmi
Vine mi-e pe
Dinăuntru gol corpul
Nu e loc de
Dor te ții bine ca-n
Metrou unde cu firele
De păr scrijelesc
Pe un panou din
Mine să știi că
Încă-ți scriu chiar
Dacă ... Citește mai departe!
S-a oprit și Dunărea de
Când am plecat din
Locul unde nu veneai nu
Rătăceai nu răspundeai doar
Existai eu mă temeam că
Timpul e subțire la
Capete și se
Rupe că cerul nu ne
Mai ascunde s-a
Oprit Dunărea și
Așteaptă să ridici o
Sprânceană într-o pădure
Orfană unde mi
S-a oprit mintea
Cu tine în tramvai când
Pe o linie când pe
Alta ascultând tangajul
Inimilor cu tine
În troleu clandestini
Cum tu în sufletul
Meu speriați de
Trecut bucuroși de
Viitor tu
Cu mine
Știi ce simte trotuarul când ploaia măruntă și deasă îi bate obrazul? Dacă nu, pune-te între el și cer ca să afli. Nu este ceva plăcut, după cum urma să aflu și eu la scurt timp după ce mi-am derulat pentru prima dată pașii prin București. Uneori ploaia este plină de dojană, dar nu la modul „De ce nu ți-ai luat umbrela, fraiere?”, ci, mai degraabă, „Azi nu prea te-ai gândit la ea. Știu, nu ai avut timp; lasă că ... Citește mai departe!