tutun din cer

îți măsor cuvintele în pași
făcuți spre mine
tu ești desculță
și cerul miroase a tutun
până vii fac conversație
cu iarba
mi-am scos fluturii la plimbare
nu știu dacă îți plac
ai observat deja că nu sunt
dresați
li se citește entuziasmul pe pene
lăcustele vor să îmi dea sfaturi

eu doar aștept
și norii îmi spun că ești aproape
în ce noapte?

rugul și ruga

merg pe atâtea cărări
de parcă m-au păcălit fructele
să gust din umbra ta
ai lăsat-o la mine
când era timp frumos pe jumate
mi-am fumat picioarele
la adăpostul amintirilor inexistente
vino și tu
cu pași mângâiați de cuvinte
am să îmi prizez inima
într-un exces de furie
las mâinile să danseze pe foi
o tristețe cu multe acatiste

nu știu ce va fi dincolo
de oceanul de semne alfabetice
hai să ne scufundăm împreună
iar dacă ne vom trezi ... Citește mai departe!

timp iubirea

zâmbesc din colț în colț
la un perete plin de orice gol
de tine
apoi îmi îngrop iar privirea
în vopseaua de pe plastic
știu
să înot contra feedului
cu picioarele încremenite cu gândul
la locul în care îți ascunzi
fața buzele vocea
copilăria

a trecut atât de mult
timp iubirea
probabil a rămas la acel colț
de stradă toate prostiile
le-am spus acolo doar
ce trebuie am tăcut
mă dau cu capul de toate
singurătățile
poate eu
mi le-am ... Citește mai departe!

mina de albastru

scrie-mi pe spate
cu frunze albastre
ce-au șoptit norii cerului
în zilele de-atunci

fă-mi brânci în viitor sau în trecut
unde ești mai aproape
de tâmple de coaste
de gându-mi tăcut

ciupește timpul
spune-i să nu mai accelereze
că te văd în ceață și nu-mi place
sau poate nici nu văd cu-adevărat

mistica tăcere în fața căreia ne plecăm capetele
tu de voie eu că nu am de ales
lasă urme în suflet și pe carne
și pe corp uman ... Citește mai departe!

dacă eu dacă tu

dacă eu dacă tu
dacă fiecare clipă care pică pe noi
dacă da dacă nu
dacă lăsăm iubirea să iasă șuvoi
dacă azi dacă mâine
dacă ești aici nu contează
dacă sus dacă jos
dacă sufletul mai pompează

dacă timpul ne răcește
dacă limbile ni se îmbrățișează
dacă ieri dacă azi
dacă tu dacă eu

înflorim