Cred că cei mai mulți dintre voi știu sau măcar au auzit de povestea doctorului Jekil (sper că așa se scria 😀 ) și a domnului Hyde. Pentru mult timp s-a crezut că aceasta era o invenție fiindcă personajele (de fapt, personajul) au stat bine ascunse. Însă eu, fire mai investigatoare ce sunt, nu am putut să nu observ semnele. Iar acestea au dus inevitabil la domnul Ponta. Pe timp de zi este doctor (în nu știu ce), procuror de ... Citește mai departe!
Autor: Ștefan Trepăduș
La umbra strofelor
s-au scâlciat rândurile
de când nu le-am mai gâdilat
cu cuvinte lungi greu de pronunțat
cu basme și snoave cu moși și babe
domni binevoitori și cotoroanțe
cu idei restante
mucegai filozofic și stafilococ poetic
căci poezia nu își spală mâinile
oricum stă mereu cu ele în pământ
fiindcă este paratrăsnetul gândirii
Spectator
am ridicat mâinile în semn de aplauze
până la scâncetul roșu
al pereților care făcuseră piesa
teatrul era gol
de suflete, numai trupuri
care mai de care mai bolnave
principii abandonate pe malul singurătății
atunci când au aflat
că e imposibil să fie vreun lucru posibil
System bug
am căutat o bancă în parc
pe care să încap și eu
și gândurile mele
însă gândurile au amuțit
și-am rămas…
conectat la satelit
Altă zi
Sâmbătă era ieri
dar timpul deși nu zboară
merge
șchioapătă
dar merge
se împiedică
(ne împiedică și pe noi)
dar merge
noi îl înjurăm
îl batjocorim
și mergem și noi cu el