Mă întreb cum de am ajuns să scriu numai prostii pe blog. De ce nu m-ați tras de urechi? În alte vremuri veneați cu zecile, uneori cu sutele să citiți. Acum sunteți doar câțiva care mai intrați, dar probabil vor mai pleca câțiva după articolul ăsta. Însă eu nu l-am scris ca să mă plâng, ci ca să ajung la următoarea întrebare: Ce credeți că s-a schimbat?
Autor: Ștefan Trepăduș
Cum de ăștia…
… au minute nelimitate în toate rețelele?
… nu se îmbolnăvesc niciodată?
… muncesc toată viața lor doar de dragul muncii?
… au mereu capturi mari când merg la pescuit?
…
Cum de noi nu ne săturăm să-i privim?
E bine c-am fost rău
Păi bine, măi jurna-bambilicilor, ăsta e caz social la voi? Acel „caz” televizat doar pentru a face audiență e mic copil pe lângă ce am văzut eu azi în Călărași. Femei în vârstă, poate la fel ca țața Floarea (sau cum o chema pe acea femeie, oricum numele nu contează) cărau saci plini cu cărbuni pentru a îi vinde ca să își poată cumpăra pâine. Sunt convins că și lor le-ar fi convenit să stea pe scaun și să vândă ... Citește mai departe!
Fragment din „Pătratul roșu, pătratul albastru”
„M-am trezit. Nimic nu pare neobijnuit în jurul meu. Aceiași pereți, aceeași mobilă, același eu. Același eu care privește spre pereți, spre mobilă, spre caietul de pe masă… Același eu care nu știe ce să mai facă pentru a avea o viață normală. Același eu care scrie aceste cuvinte pe foaie mânat de dorința de a se destăinui lumii întregi. Același eu, totuși de fiecare dată altul…”
Bolnav la scară
țigările au gust de gânduri putrezite
gândurile au gust de tropăit de cai
dar caii pasc acum pe alte pajiști
în liniștea de boală
a dimineții noi