De afară pare un simplu garaj. O uşă de lemn te îmbie să pofteşti în camera mobilată ca o sufragerie. Dar aceeaşi uşă are pe dinăuntru un blindaj de tablă şi 365 de lacăte, de-ţi ia un an întreg să le deschizi pe toate.
În buncăr sunt câteva suflete, deschise toate. Acestea nu au lacăte, ca tot ce este în interior să poată fi văzut, un fel de radiografie psihologică. Iar ceea ce se petrece aici este ca o întoarcere în timp, căci după cele câteva ore petrecute în buncăr realizăm că toate lacătele de la intrare sunt deschise şi că spiritul fiecăruia din noi nu s-a împrăştiat doar în buncăr ci şi afară, în întreg universul.
Ce sunt, mai exact, aceste lacăte? Fiecare din ele ţine captivă o dorinţă. Când sunt deschise eliberează dorinţa în atmosferă. Acest proces este ireversibil, de aceea la plecare fiecare suflet participant la această simfonie literară îşi pune câteva dorinţe pentru ca toate lacătele să poată fi închise până la proxima descătuşare filozofică.
Reblogged this on Ştefan Georgeta.