la un semn deschisă-i calea
către-un magazin din colț
să-mi îngurgitez cafeaua
să scot somnul orb din corp
iată vine-un sfânt poet
pierdut ce izvorăște depresii
cu un vers pe un steag negru
cu lacrimi murdărind pereții
„tu ești Ștefan” nu mai sunt
și de vrei îți povestesc
de ce mi-e sufletul cărunt
și nu mai pot să-l îngrijesc
dar se plictisi poetul
și lăsă pixul din mână
peste lume peste viață
peste visul cel din urmă