Tu te-ai simțit vreodată stricat? Ai simțit că fiecare mână, respectiv picior vrea să fugă într-o direcție diferită? Așa mă simt eu de câteva zile și, uneori, chiar nopți. Nu vă doresc să aveți parte de așa ceva, însă, dacă se întâmplă, eu am un mic refugiu pe care vreau să vi-l spun și vouă.
Sunt două momente în zi când uit de această problemă. Două momente când sângele își pune casca de pilot de curse și gonește prin vene, livrând ideile în creier. Acestea sunt momentele când îmi beau cafeaua. Atunci fac pauză de la orice. Atunci doar mă gândesc. La multe lucruri, în special planuri pentru viitorul apropiat. Și sunt liniștit. În ciuda energizării interioare, la exterior mă simt de parcă m-aș relaxa privind ambarcațiunile care trec pe Bosfor. Turcia pare o țară extraordinară, cel puțin în cărțile lui Orhan Pamuk.
Băutul cafelei, la mine, precede, de cele mai multe ori, activitățile creative. Cred că de vină e aroma aia care vine (precum în desenele animate) ca o mână care te ia și îți intră în nas. Îți posedă pe rând fiecare parte a corpului, urmând să sfârșească în… vezică. Oricât de super-eroină ar fi cafeaua, ea se supune legilor biologice. Încă.
Mamaia mea face cafea bună. Parcă ar fi făcută la o cafetieră profesională, cum am văzut pe magazinul MarketOnline.ro . În preajma sărbătorilor îi pune alături câteva felii de chec sau cozonac cu rahat turcesc. Un deliciu!
Am impresia că și ideile mele aburesc acum de parcă le-aș fi preparat într-o cafetieră Arzum . Să le degustăm, zic, măcar cât timp particip la Super Blog!
Când cafeaua te repară