Bătrâne-mi cad ideile pe foi
Sătule să îndure stimuli vechi ce se vor noi
Răcite de speranța ce stă-ntre pereții goi
Temându-se de vârcolaci, ele mănâncă usturoi.
Tăceri acute ne brăzdează frunțile
Acum strigoi voioși cântă la toate nunțile
Sub greutatea absenței lor se construiesc punțile
În loc de viori, scârțâie crucile.
Haiducii timpului fură din vechi și-aduc în nou
Viitorul ne privește doar printr-un hublou
Cei mai vestiți nimeni, cocoțați pe un panou
Ne răpesc fericirea cu un haios planor.
Pe jos stă doar praful
Și aparatul
De tatuat
Suflete.