Zgomot greu

liniştea face paşi în mine
îi acord prioritate de mijloc
în timp ce îi aprind focul
nu a mai fost de mult pe aici
de fapt a fost dar în alte circumstanţe
o vreau pe cea de dinainte
acum mă apasă zgomot străin
obligat ca ziua să mă hrănesc cu decibeli ce cântăresc prea mult
noaptea să dorm pe ei

în curând n-am să mai ştiu ce să spun

Jenant

Azi mi-am propus să vă amuz puţin cu exemple de situaţii în care,când ceri ceva la magazin, încurci puţin cuvintele şi iese un pic altceva. Ceea ce am să vă povestesc în continuare sunt situaţii reale care mi s-au întâmat mie sau unor prieteni apropiaţi.

„Da-ţi-ne şi mie o pungă de covrigei cu vanilă!”

„Un ciuc cu bere, vă rog!”

„Vreau un Diclofenac unt (adică unguent)!”

„Da-ţi-mi o doză de Cola la jumate!”

Iar cireaşa de pe tort este răspunsul ... Citește mai departe!

Abilităţi pedagogice

Ieri mi s-a spus un lucru pe care nu l-aş fi crezut niciodată, mai ales dacă ar fi venit de la o persoană cunoscută. Un coleg de muncă mi-a spus că explic bine şi că înţelege mai uşor dacă îl învăţ eu decât dacă îi explică alt coleg.
Eu întotdeauna am crezut că şomez la acest capitol. Însă un lucru nu s-a schimbat: chiar dacă se spune că explic bine, tot nu-mi place să fac asta.

Cântecul pietrei

eu sunt piatra
de care te-ai împiedicat de atâtea ori
fără să îi acorzi vreo importanţă

m-ai fi dat din drum
dacă nu ai fi crezut că te vei lovi
(lucru perfect adevărat)

cică pietrele nu gândesc
atunci când bate vântul
sau plouă
de parcă nu ar simţi nimic
însă ele dau de gândit

Lucruri noi

Mi-aş dori ca de fiecare dată când accesaţi blogul meu să găsiţi ceva nou şi interesant. Însă ceea ce scriu eu nu este aproape niciodată nou şi rareori interesant. Poate că şi eu sunt învechit sau imaginaţia mea este un pic dereglată, sau poate este de vină programul de la muncă de nu am timp să fac ce făceam înainte pentru a găsi subiecte.
Poate ar fi fost mai bine să nu scriu nimic în locul acestui articol, însă l-am ... Citește mai departe!