Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
As vrea sa te privesc in ochi,
Sa pot sa-ti spun ca te iubesc
Sa am curaj sa iti vorbesc
In loc sa ma inchid de tot.
Nu-ti scriu pentru-ntaia oara
Da-ti scriu ca si cum prima-ar fi
Si sper ca vei citi
Intr-o buna seara.
Tot ce imi doresc acum
Este sa-ti observ privirea
Si zambetul…
Si sa te aud mereu
Aici, apropape:
In sufletul meu.
Un psihiatru, o drujba, talent, carne din soia, o balenă eșuată, cinci șahiști, doi polițiști, un ibric ruginit, un vulcan, o sticlă goală. Ce legătură au toate aceste lucruri? Nici una, dar ar fi amuzant să le vezi pe toate la un loc!
Am un sentiment neplăcut, ca și cum ceva rău se va întâmpla. Trebuie să ies din monotonie. Pe zi ce trece, sunt tot mai slăbit fizic, dar mai ales psihic. Nu mai am acea pofta de viață caracteristică mie. Simt că bat pasul pe loc. Uneori, am impresia că știu ce-mi lipsește: dragostea. Când iubeam parcă zilele și nopțile treceau mai ușor. Trebuie neapărat să-mi recapăt speranța. Trebuie să găsesc o nouă dragoste…
Durerile au adormit. Nu știu ce le-a chemat la culcare. Singurul lucru pe care-l știu e că ele dorm ca bebelușii și pot fi trezite foarte ușor.
Trebuie să-mi găsesc gândurile. În creier deja au început să mi se desfacă sinapsele și informația cade; e o forfotă așa mare că mi-aș arunca acest cap și aș lua altul la schimb. Acum gândește pixul, nu eu. Cred că ar fi trebuit să am o malformație din naștere, să am pix în loc de mână și să scriu cu sânge. Poate așa cuvintele mele ar valora mai mult…