Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Scriu dintr-un parc
Ciudat în care noi
N-am stat te-aș invita dar
Nu știu de unde să
Te iau te aduc în
Cârciuma frunzelor în
Rânjetul băncilor ce și-au
Găsit aici
Adăpost îți scriu
De la geamul deschis
Pe unde iese fumul că
În mine încă
Ard pietre cu tristeți
Colorate cu zâmbete
Trunchiate de tornada din
torace
Scriu din bancă și cu
Timp pe talpă cu capul
Pe nori și litere încep
Să mă bată cu tăceri
În buzunare și cu inima
Întinsă pe o
Cale ce întrebare ce dezolare
Ce iluzie de viață scot
Din mine caiete pre-scrise
Afum interiorul cu
Zâmbete promise și pare-mi-se
Că am pierderile toate
deschise
Sufletul meu – casă veche, fără pod fără subsol
Tot ce intră nu mai iese, stă undeva în hol
N-are geamuri, doar o ușă din podea până-n tavan
Intră cine vrea- curentul, cel mai des și cel mai fan
Pereții, jegoși, afumați, stau să cadă peste mine
Un graffiti mic în colț poartă tot ce simt în rime
În interiorul lor doruri se plimbă frenetic
Dar multe dintre ele ies, caut auditor energetic
Să vadă rapid problema, să găsesc cum ... Citește mai departe!
De la Antiaeriană până
La Romană tot Bucureșteanul
Plânsu-mi-s-a că îi
Dau răceală i-am zis că
E doar o aparență eu
Nu sunt bolnav sunt
Doar o fantomă nu
Exist din cauza ei și
Data viitoare am să
Cobor în Drumul Taberei
Cum să scriu cu
Zgomotul ăsta în mine parcă
Se iau organele la întrecere nu
Câștigă nimeni
Cum să m-auzi că
Te strig liniștea ta oprește
Orice sunet înainte
De-a te-ajunge
Ce să îmbrățișez de
La tine că nici
Măcar un lucru
N-am ci doar o
Imagine în minte