în Fiat

M-a adoptat Bucureștiul cu
Tot cu dragoste și temeri fără
Să mă întrebe unde vreau

Să mor și cu cine mi-a
Schimbat cursul pe
Linia lui 32 m-a așezat

La cozi unde mă
Întâmpină cu sforăituri
Și timp pierdut

Aiurea aș fi fost
Mai câștigat dacă
Mă arunca într-o

Văgăună cu tine
Nu în mușuroiul ăsta
Cu miros de tutun

obosite

Astea-s versuri obosite cu
Pietre în ochi le atârn de mine
La ore întunecate când mi-e
Sufletul vârcolac și îi

E foame astea sunt
Versuri nerostite care îmi
Fac gălăgie în gât când
Hrana nu prelungește

Viața ci agonia astea
Sunt nasturi cu
Țepi de mine să
Începi să

vorbești

spânzură litere

sunt somnorosul de la
masa rotundă unde
se adună gânduri în minte fac
dansul revărsării de
simț sunt pseudoscriitorul

de la masa
de la scaunul de
lângă priză de lângă
laboratorul de unde se
trimit sentimente online

prin fibră optică sau
wireless dorm sau doar
dau impresia că mă
spânzură literele când tu
le întrerupi curentul
nu-mi da shut

down