Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Scriu atât de mult la
Etaj între etaje curg
Bale din pix în foaie
Iubire alunecă în
Suflet aglomerație în
Minte dar brațele
Goale
Scriu atât de mult între
Parcuri pe străzi în
Picioare pe scaun până
La stația următoare te
Revăd în spatele
Pleoapelor te culeg ca
După o sănătoasă ploaie
Scriu atât de mult când
Simt că te pierd adică
oricând
Când ridic capul din
Foi și din timp și
Mă-ntind îmi arunc fruntea
Peste copaci să văd
Ce faci alerg sub
Ploi să văd ce
Facem noi trag de
Capătul serii să o
Fac dimineață și tot
Scriu la cartea vieții ca
Să trecem de prefață
Antisocial la sociologie
Un ciudat cu barbă care
Tot întreabă de etaje deranjuri
Iluzia de sine îmi susține sufragiul
Poezie de sufragerie și hol
Aștept stol să iubesc la
Etajul următor în jos acum
Permiteți-mi să plec mă
Scuz politicos
Să te îmbrățișez și
Să adorm știu că dispare
Orice grijă în lumea
Veșniciei ce durează
O noapte lângă zâmbetu-ți
Să mă trezesc și să-l
Găsesc în orice parte
Atunci voi ști cu siguranță
Că tot ce fac nu e
Degeaba că picioarele îmi
Merg spre cer și barba
Nu va mai încărunți nici
Talpa nu se va
Mai toci deschide-mi
Viața cu mâinile în care
Orice îmbrățișare se
Simte ca și cum iese
La propriu iadul din
Mare se ... Citește mai departe!
„Nu credeam că am să pot ajunge până aici!” spuneam în timp ce eram împins pe holurile albastre și întunecate pe patul cu roți care scârțâiau a melancolie și uneori se împiedicau ca fericirea de nori. Cineva tot vorbea, cred că cu mine, dar eram prea buimac și absorbit de importanța dialogului interior pe care îl aveam. Oasele refuzau să îmi mai acorde sprijin, carnea refuza să le mai ofere adăpost, iar sufletul se simțea ca și cum ar merge ... Citește mai departe!