Categorie: unpoetpierdut

Ea e un manifest al tăcerii primordiale
Lovind cu vârful limbii în diapazon
Chema vulturii să se hrănească
Din rămășițele sufletului meu

Eu îmi tăceam în gând
Cu voce tare
Poate din egoism
Poate din iubire
(pe care nici eu nu o înțelegeam)

Durerile

Brize de șoapte
Aruncate cerului noaptea
Dintr-o inimă
Ce nu se mai putea ține pe picioare

Fie că eram aici sau acolo
Fie că era unde era
Simțeam că de al ei mi-e sufletul legat
Ea ... Citește mai departe!