Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Din făina cea mai bună
După răsărit de lună
Noi, aici, la brutărie
Împletim cu măiestrie:
Prăjituri în fiece seară-
Dulci buze de domnişoară;
Pâine proaspătă şi moale
Ca sânul de fată mare…
Şi multe altele de vii
Să guşti poveştile cu sare
În timp ce cântă greierii
Vino azi la brutărie,
Chiar în colţ, pe strada ta,
Şi ai să pleci cu vise-o mie!
Cum am ajuns sa nu ne mai vorbim deloc? Noi, care ne impartaseam toate revelatiile si ideile avute in timpul zilei. Noi, care invatasem, in loc de cuvinte, sa citim trairi, sentimente. Unde suntem noi, aia vechi? Ce s-a intamplat cu noi?
Am ales
Sa nu imi mai cant iubirea
Pe meleagurile negre
M-am gandit
Si am decis
Dupa lungi razboaie grele
S-o pastrez numai in suflet
Ca acolo-i este locul
Si de-acolo cel mai bine
Imi influenteaza jocul
Am stat mult si-am cumpanit
Daca e bine sau nu
Am ales
Si acum sunt fericit.
Ca un vis uitat demult
Mi-ai reaparut in gand
Facandu-ma sa tac
Si sa ascult
Glasul inimii
Care-mi sopteste
Utopii
Si nu se-opreste.
Sunt chiar aici,
Unde m-ai lasat
Acum mult timp
Eu tot astept,
Da-mi pare
Ca asteptarea s-a sfarsit!
Ma simt mai trist, mai singur
Ca timpul sau nimicul
Fierb la foc mic
Precum ibricul…
Dar eu nu sunt cafea,
Sunt doar un om,
Asa ca lasa-ma singur
In supararea mea.
Idei,
Atat ramane
In urma ei…
Si mii de vise,
Artificii
Si scantei.