La movilă la Izvor

WP_20170309_16_20_41_Pro

M-am oprit aici să ascult distanța
Să pictez chipul secundelor printre firele de păr
Pe care vântul prezenței tale mi le ridică de pe cap

Dacă am înțeles ceva din această pauză de la a mea inexistență
E că trebuie să inventez un aparat
Să te păstreze-n viața mea

Eu doar cu dragoste și poezie n-am să pot
Ba chiar mă tem că și cu o astfel de știință
Tot vei găsi un mod de a mă evita

scsaa

Simt tot ce se poate simți
Și jumătate din ce nu se poate
Sunt un cimitir de poezii neterminate
Sferturile mele de vers în șapte zile-s sparte

Dar am mers
Cu fața către zi cu spatele spre noapte
Cu inima spre tine
Călcând venele sparte

Să nu curgă
Sângele și poemul
Binecuvântarea și blestemul
Care mă sfârtecă și mă-ntregesc

Atunci când în căutare obosesc
Atunci când brațele-mi prea slabe
Nu mai pot ține pixul
Și nu prea te găsesc

Deși ... Citește mai departe!

Apus în Măgurele

WP_20170306_18_00_54_Pro

Apus mâna pe mine
Un dor
M-a adormit și m-a trezit
Când nu mai puteam
Să om

Și-apus săgeata-n coasta-mi
O speranță
C-ai putea măcar o dată
Lângă mine
Să te simți în siguranță

Te-apus luna ieri în minte-mi
Și acum dansezi
Printre iluzii și cuvinte
Te-apus soarele
Fix la sfârșit de zi

Și-acum oriunde-n Măgurele
Așteaptă băncile să vii

anotimp

Sunt haiducul papucilor de primăvară
Iau din mine și vărs în anotimp
O oglindă în care să ne privim peste distanță
Cu pălării din soare în suflet să zâmbim

Mă antrenez să-ți scriu cu pânze de păianjen
Știu inestetice dar foarte rezistente
Aștept să-ți fiu căldura maiului torid
Aștept să-mi fii cu totul

Muza despre care deja scriu