Îmi intri în
Suflet ca ploaia asta de
Toamnă până la piele
Printre morminte vandalizate
De amintiri cu
Ochi dragi și
Zâmbete nefardate uit
De frig sau răceală
Mă uit încotro
Știu că erai cândva
E o băltoacă în
Care îmi înoată
inima
Categorie: blacat
în Fiat
M-a adoptat Bucureștiul cu
Tot cu dragoste și temeri fără
Să mă întrebe unde vreau
Să mor și cu cine mi-a
Schimbat cursul pe
Linia lui 32 m-a așezat
La cozi unde mă
Întâmpină cu sforăituri
Și timp pierdut
Aiurea aș fi fost
Mai câștigat dacă
Mă arunca într-o
Văgăună cu tine
Nu în mușuroiul ăsta
Cu miros de tutun
obosite
Astea-s versuri obosite cu
Pietre în ochi le atârn de mine
La ore întunecate când mi-e
Sufletul vârcolac și îi
E foame astea sunt
Versuri nerostite care îmi
Fac gălăgie în gât când
Hrana nu prelungește
Viața ci agonia astea
Sunt nasturi cu
Țepi de mine să
Începi să
vorbești
spânzură litere
sunt somnorosul de la
masa rotundă unde
se adună gânduri în minte fac
dansul revărsării de
simț sunt pseudoscriitorul
de la masa
de la scaunul de
lângă priză de lângă
laboratorul de unde se
trimit sentimente online
prin fibră optică sau
wireless dorm sau doar
dau impresia că mă
spânzură literele când tu
le întrerupi curentul
nu-mi da shut
down
Dans de birou
Soarele începuse să treacă prin geam și să spargă aerul întunecat din cameră. Florile făceau reverențe și apoi reveneau la discuțiile lor fotosintetice. Perdelele se dădeau la o parte, creând un culoar virtual. Pereții păreau să întinerească cu câteva zeci de ani, iar podeaua apărea și ea mai fermă. De pe hol, un zumzet rătăcit nimerea înăuntru din când în când. Toate ustensilele necesare unei zile obișnuite la birou așteptau pregătite să își înceapă lucrul.
Eu m-am trezit pe masă, ... Citește mai departe!