Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
trei iaduri din inimă
putrede joase
lovesc cu bice acide-n tavane
secunde nemiloase
ce mi se prind de retină
două pustietăți din minte
aduc uragane
să smulgă din carne și buze și sfinți
până rămân fără organe
dor și oroare
așa nimicul se simte
un singur eu
furtună și-oceane
steaguri negre ce nu văd orizont
așteaptă să vadă în mijloc de vale
o singură tu
Nu știu ce să îți mai scriu
Deși astea nu sunt singurele cuvinte pe care am
Să le aștern în această seară
Cu gândul la tine
Vreau să îți vorbesc
M-am săturat să scriu
Să-mi pun sufletul în foi
În loc să ți-l dau ție
Vreau să te văd
Nu în imaginație
Chiar în față
Să sincronizăm zâmbete
Vreau să te țin de mână
Să te sărut pe umăr
Să îți umplu gâtul cu fiori
Și viața cu sărbători
alerg într-un cerc făcut din mine
tu ești raza
mă opresc la fiecare stație
întrebând dacă te-a văzut cineva
îmi leg amintirile de picioare
și continui să merg târându-le prin prezent
am șireturile sufletului dezlegate
mă tot împiedic de imaginea ta
vino să mi-o pictezi pe inimă
în semiîntuneric
Ăsta sunt eu
În fața ta așteptând să îmi înroșești obrazul cu o palmă
Apoi buzele cu un sărut
Să îmi vindeci inima cu un zâmbet
Sufletul cu o îmbrățișare
Pe care să o prelungim până târziu în noapte
Pe o bancă rece lângă apă
Hai să ne unim secundele
Astfel încât niciodată să nu se mai desfacă
astăzi sunt alți îndrăgostiți
unde stăteam noi ieri tăcuți
sub pomii plini de fructe
lângă barul jegos din colț
acum e luminată strada
dar și-a pierdut farmecul pe care i-l dădea zâmbetul tău
nu ne mai leagănă stelele pe trotuar
luna nu ne mai face portrete
vreau să te fac din nou să râzi
oriunde oricând
de data asta
pentru totdeauna