Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
instabil ca o piatră
pe un ac îmi vin
de hac orice sunete din
exterior doar rareori
reușesc să le ignor dar
interiorul meu nu prea
vede lumina vede doar
groapa spre care cu
dansuri tribale merg
neuronii toți fac
negoț cu uitarea au găsit
un preț avantajos ei
se metamorfozează eu
rămân pe jos
ce zgomot ce viață
asta a fost tot în cuvinte
restul e muzica în care se ascund
boabele de-otravă primite de la zile
le leg de picioare să
crească respectul să vină
adevărul și alte
nimicuri mai importante eu
am scris o scrisoare dar n-am
porumbei fac cale
întoarsă spre cioara proptită
într-un colț de chitară alunec
s-a întors depresia cică
se mută la mine definitiv o
las că abia am
cu cine să schimb o vorbă
am pierdut puțin
noțiunea timpului dar i-o
recuperez înainte să se
prindă cu sfoară
roșie la gât aspră
și prinsă tocmai
sus în coc la
dracu-i primăvară nu
poate și el să
poarte mărțișor sper
să nu se
înțeleagă prost că eu
de fapt vorbeam de-o
chestie banală
gălăgia e mediul
meu propice nu mă
mai pierd îmi știu
drumul e lumină
mereu și cuvintele mă țin
de mână când tu
îți pleci
urechea la manele de radio
eu țip la afișe și
bănci trag de mine mă
încordez ca un
arc dar n-ajung
strugurii sunt prea
acri eu am alte
gusturi metalul e
unul rece dar
sincer și ăsta mi-e
testamentul îngropat în pachetul
de țigări din care
ți-am păstrat una
zbor deasupra unei inimi frânte
care se zvârcolește pe pământ
și-ar vrea ca cineva să-i cânte
însă tot ce are e un gând
zbor deasupra unui șanț cu sânge-n
care se scurg păreri de rău și timpul
face pe prostul și nu ne mai răspunde
făcându-ne uitat nimicul
zbor deasupra unui „niciodată”
rostit adânc plin de însemnătate
zbor și sub mine e o altă realitate
zbor căci baza mea e dărâmată
zbor deasupra unei inimi. Câte
or să mai treacă? ... Citește mai departe!