Cred că mi-a mai scăpat întâmplător această informație: multe dintre subiectele abordate aici îmi vin în minte în ziua anterioară publicării. Mai precis, chiar când pun capul pe pernă, ceea ce îmi mai fură câteva minute din somnul tot mai neascultător pe care îl am, în sensul că vine și pleacă doar când vrea el.
Pentru azi am pregătit ceva frumos, zic eu (pe lângă poezia de dimineață). Ceva la care m-am gândit mult și am întors pe toate fețele. Ceva atât de important încât… am uitat! Iar eu de obicei nu uitam ce vreau să scriu pe blog. E adevărat, în ultima perioadă am început să tot uit lucruri, ceea ce e deranjant, însă de blog nu se atingea nici măcar amnezia.
Acum a ajuns și la partea asta a creierului și cine știe încotro se duce. Eu sper totuși să-i fie măcar rușine să continue, ca nu am multe opțiuni de apărare. Și-așa simt că mă degradez pe zi ce trece… !
Uiți și tu lucruri? Povestește-mi și mie, facem un club al Amnezicilor Anonimi (AA)!
Clubul Amnezicilor Anonimi

Nu-mi amintesc dacă m-am înscris …
:))