Copilul din mine e un șoarece! Însă nu este Stuart Little, nu. Șoarecele despre care vorbesc eu este mult mai bătrân. Mă rog, nu știu ce vârstă avea în vremea când eram eu copil, dar acum sigur este cu vreo 13 ani mai bătrân :)) .
Chiar dacă printre multele animații care s-au perindat prin fața ochilor mei s-au aflat și Ștrumpfii sau Stuart Little, serialul meu preferat de desene animate a rămas mereu Tom & Jerry. Doar că în vremea aceea nu le vedeam de pe DVD, ci la unul dintre posturile de televiziune care difuzau așa ceva. Acum nu îmi amintesc dacă într-adevăr înțelegeam ceva, căci acest serial nu avea prea multe cuvinte. Însă situațiile care apăreau între cei doi protagoniști, motanul Tom și șoarecele Jerry, erau întotdeauna pline de haz.
De asemenea, nu știu dacă m-a marcat cumva acest serial, însă acum pot face o comparație dintre viața mea de până în prezent și el. După cum spuneam și mai la început, mi se pare că semăn oarecum cu șoarecele Jerry: mereu sunt urmărit. Dar nu de cineva anume, ci mai degrabă de ghinion, fie că este vorba de momente mai proaste din punct de vedere financiar, al sănătății sau altele. Însă de fiecare dată scap! Fie că îmi vine o idee năstrușnică, cum ar fi să mă acopăr cu cerneală invizibilă (să nu-mi cereți, că nu mai am 😀 ) sau că mă ascund în spatele soartei și pe ea o las să mă caute în față, fie că ajung repede la peștera din perete (sunt un pic mai mare decât un șoarece obișnuit), scap de fiecare dată cu mustățile întregi. Desigur, se mai întâmplă uneori să îmi cadă o nicovală în cap din senin sau să aterizez după un zbor lung și plictisitor pe singurul cactus din încăpere, dar astea sunt doar niște momente, mă vait puțin, apoi nu mai am nimic.
Concluzia: uneori e bine să fii șoarece!
Concluzia doi: e bine să participi la Spring SuperBlog, ai ocazia să mai dai noroc cu copilăria câteodată!
Concluzia trei: desene nu sunt doar la televizor, ci și la Empire Film!
Vizionare plăcută!
