Dac-aș fi la mare, m-aș trezi pe plajă după o noapte de spus povești și cântat în jurul focului. I-aș recita poezii și aș lăsa-o să mi le soarbă direct de pe buze. I-aș aranja pălăria de soare pe care i-o tot dărâmă vântul și, dacă s-ar opri vântul, i-aș dărâma-o eu, ca să pot să i-o așez din nou. Aș alerga după ea în slow-motion, ca într-o reclamă la loțiune bronzantă. Aș face tot felul de mici tâmpenii și, probabil, aș adormi tot pe plajă.
Dac-aș fi la mare, nu aș rata ocazia de a scrie ceva pe blog chiar de acolo. Pentru că nu îmi place să stau la soare, aș savura de pe un șezlong umbrit un cocktail după o zi plină de distacție la piscină. Aș face pe ghicitorul în băuturi și i-aș spune toate lucrurile pe care le știe deja, pe care i le-au mai spus și alții, însă nu cum le-aș spune eu. Dacă nu va bate vântul, îi voi deranja pălăria, dar și părul. Și, dacă va fi o zi excesiv de călduroasă, care să îmbie la leneveală și reverie, probabil că voi adormi și pe șezlong.
Dac-aș fi la mare, am face fotografii. Eu aș fotografia-o pe ea, ea pe noi. Eu aș captura cele mai neînsemnate scenarii, iar ea pe cele mai importante. Ea s-ar ocupa de scenele de zi, iar eu de cele de noapte. Am face poze la poezii și am scrie versuri despre imagini. Ne-am uita unul la celălalt ca doi tembeli îndrăgostiți, apoi am închide ochii. Însă importante nu ar fi imaginile salvate în aparate, ci acelea create… în minte. O imagine nu valoarează cât o mie de cuvinte dacă n-are și cuvinte…
Dac-aș fi la mare, m-aș relaxa în Hotel Aurora Mamaia, cu muzica mea preferată și alături de prieteni. Aș găsi ceva de făcut și, chiar dacă n-aș găsi, tot n-ar fi timpul pierdut. Ar fi o pauză de la oboseala cotidiană, o schimbare de peisaj atât de necesară. Ar fi un timp de cunoaștere, de inspirație și de creație. Ar fi evadarea din atâta agitație, un studiu sufletesc bazat pe observație. Din când în când, aș rosti câte o incantație de adorație, că-mi stă-n vocație și ar fi o prea bună locație de meditație. Abia aștept să se creeze această situație!
Dac-aș fi la mare… nu, nu așa trebuie gândit. Vara asta VOI FI la mare, că n-am mai fost de mult! Voi merge s-o pictez și s-o ascult. Nu marea, ci pe ea. N-o voi mai visa, ci o voi îmbrățișa. O voi apăra și, din când în când, voi lăsa doar vântul să-i deranjeze pălăria, ca eu să i-o pot așeza.
cred că voi ajunge la hotel la mare prin mai
să scriu des versuri despre cum te miști sau stai
să ne danseze umbrele că eu nu știu dansa
tot ele să cânte când ne va lăsa vocea
voi ajunge acolo pe aripi de vers
și-am să am grijă ca nimic să nu fie șters
acolo ar deveni perfectă vara asta
…
mai trebuie să vină doar ea
*vis inspirat de Hotel Aurora Mamaia și transcris pentru Spring SuperBlog 2017