Îmi amintesc că în urmă cu aproape 2 ani, în primul semestru de facultate, învățam la Antropologie despre „centrele de gravitație”, acele locuri sau obiecte în jurul cărora oamenii tind să își petreacă mai mult timp decât în altă parte. Am avut de făcut atunci niște mini-cercetări, fiecare pe unde a putut/dorit (în cămin, acasă etc), în general un spațiu restrâns, bazate pe observație și, eventual, interviu. Bineînțeles, nu ai nevoie de cine știe ce studii să îți dai seama că indivizii (dintr-o familie) se vor aduna cel mai probabil în jurul mesei de cafea, în fața televizorului etc.
Azi, tot în timp ce serveam cafeaua de dimineață (mai mereu o conjunctură propice gândirii), am început să conștientizez cauzele și urmările acestui fenomen la o scară un pic mai mare, adică într-un spațiu public. Iar centrul de gravitație observat era… un coș stradal pentru gunoi. Ceea ce, până la un punct, este normal; ne considerăm persoane cu bun-simț și aruncăm gunoaiele acolo unde le e locul.
Lucrul pe care nu l-am înțeles este „fascinația” pentru un anume coș de gunoi care, prea plin de dânsul, revărsa pe o rază de jumătate de metru în fiecare direcție resturi din elemente necesare traiului uman. Iar cazul de față nu admite scuze, căci zona este împrejmuită cu vreo 10 coșuri de gunoi, unul la fiecare 2-3 metri de precedentul.
Deci care e distanța de la bun-simț la nesimțire? Uneori e suficient să nu te miști și ai ajuns!