Din ficat (3-IUN)

S-a dus ultima clipă de răgaz,
Au venit ploile în suflet
Şi tot ce a rămas
E un sfert de zâmbet

Păcălit de avalanşe
Cu pietre şi săgeţi
Lipsit de şanse,
Aruncat spre pereţi

Potcoave carnivore
Şi lei resuscitaţi
De plante omnivore
Şi lilieci turbaţi

Aflaţi că nu e totul
Să pierzi ultimul dram
Din lotul
De elan

Dar mintea, făcută deltaplan
Plănuia să pască
Pe iarba unui cioban
Cu blană-albastră

Istoria curge din nori
Cu vinişoare sângerii
Dureroase pentru ochi,
Răni vii

Duhoare ca de mormânt
Iarbă şi pământ
Deşeuri drept compost,
Iertare contra cost

Un viciu sufocat
În palme moi
Un dor culcat
În mormântul de trifoi

Nu mai sunt foi
Dar nici nevoi,
Că s-a-ncheiat filozofia
Când a dispărut mândria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *