n-am inimă-n mine să-ndur atât
am semne pe piept și pe gât
de la ghearele negre ce sapă
de la timpul ce mă face apă
n-am aer să strig n-am pământ să mă-nfig
n-am chingi să mă țină sunt liber
în afara trăirii de mână cu moartea
n-am forță să strig după tine
nu am busolă și nici destinație
am umbra dar doar pe lumină
și se-ntunecă totul recurentă situație
am doar sfârșitul și-o vină
am versu-ntr-o mână furia în alta
tăcerea uneori mă animă
să mă duc în centrul urgiei
dar de cele mai multe ori mă deșiră
am plecat din loc și m-am întors apoi
un lung șir de luat de la capăt
mă uit în viitor mă uit după noi
și privirea mi-e seacă
am pietre legate de coaste de oase
furtuna mă coase după ce-mi rupe speranțe
am haina de om dar nu îmi mai place
am o bombă-ntre plămâni și-n jur pace
atât de liniște că nu simt că exist
atât de singur un dumnezeu simplist
nu mai am nicio reacție
așa că fac ce-am învățat de la alții
îmi bat joc de creație
(fotografie de la Pathum Danthanarayana via Unsplash)