Las acest mesaj neștiind dacă mai apuc să ies din abisul durerii. Se pare că am capul prins într-o menghină care se strânge progresiv. Creierul amenință să-mi iasă pe urechi. Ochii au zbughit-o deja undeva în Egipt ca să aducă informații în exclusivitate despre Mubarak. Dinții și limba par să rostească o rugăciune mută, seacă, ce pare să nu primească răspuns. Gâtul mi-e contorsionat. Bătăile inimii s-au accelerat de parcă aș fi blocat pedala. Picioarele deja s-au liniștit, iar mâinile, cu ultima lor suflare incheie acest platou mediteranean cu un cuvânt: moarte!