Nu încerc să spun că nu ar fi adevărate, ci că se tratează toate subiectele în mod egal, ca legumele dintr-o ciorbă, când unele, după părerea mea, nu au nici cea mai mică importanță pentru cei mai mulți dintre noi. Dacă ar fi după mine, la știri ar apărea doar lucrurile care într-adevăr pot afecta întreaga populație a țării, iar acestea sunt atât de puține încât nu s-ar justifica un jurnal difuzat zilnic la oră fixă, ci doar mici întreruperi ale programelor și, eventual, o trecere în revistă la sfârșitul sau la începutul zilei. Restul „informațiilor” prezentate în aceste emisiuni nu cred că au vreo însemnătate nici măcar pe plan local. De ce m-ar interesa pe mine (a se citi „pe oricine altcineva”) că s-a întâmplat nu știu ce lucru sau că a murit o persoană. Decesele (fie ele naturale sau cauzate de alte persoane) sunt lucruri tragice, totuși pe întreaga planetă mor zilnic foarte mulți oameni, însă cei care rămânem (în continuare majoritari) mergem mai departe.
Ar mai fi două lucruri, pe scurt: cred că, mai mult sau mai puțin întâmplător, cei care fac acest gen de programe încearcă să inducă privitorilor o anumită stare; chestia asta nu îmi place! Celălalt lucru ar fi, fără legătură cu anumite „informări” recente din mass-media, impresia (cel puțin a mea) că presa a căpătat cumva mai multă putere decât ar avea nevoie și astfel și-a cam pierdut din scopul de a ține oamenii la curent cu evenimentele (dacă a avut vreodată, cu adevărat, acest scop).
Eu nu cred în știri. Eu nu cred în nimic din tot ce e real. Mai bine zis, aș vrea să nu cred. De asta nu aș putea fi jurnalist sau nu unul bun. Mie îmi place să creez personaje, situații, fapte și îmi place să cunosc personajele, situațiile și faptele create de alții.
Cu alte cuvinte, sunt un visător fără vreo șansă de vindecare. Sau, cum ar zice cei care sunt opusul meu, un #omzero.
One thought on “Eu nu cred în știri”