Frăția izmenelor

Vă spuneam în urmă cu trei zile că am primit primul cadou pe anul acesta și că sunt sigur că va continua așa. Însă habar nu aveam că va continua chiar de a doua zi și nici în ce fel.

Seria asta de cadouri a început când eu mă văitam de frigul de afară (au fost -15 grade aici) și am pomenit, fără să mă aștept la ce va urma, că nu îmi găsesc izmenele. Dacă în alți ani nu purtam nimic pe sub blugi sau uneori puneam un pantalon de trening, anul acesta, poate și din cauza sănătății un pic știrbite (deși doctorul zice că n-am nimic 😀 ), am simțit nevoia să îmi țin picioarele la căldură dacă vreau să rezist afară mai mult de 10-15 minute. Atât a avut mama nevoie să audă! Așa se face că atunci când ea s-a întors seara de la cumpărături mi-a pus în brațe o pungă cu o pereche de izmene (stați liniștiți, nu le-am făcut poze 🙂 ). Dar stai să vezi, că „surpriza” nu s-a terminat aici. Ieri mama a fost în vizită la mama ei și când s-a întors de acolo, a venit „în brațe” cu încă două perechi. Din unghiul din care privesc eu deja seamănă a progresie aritmetică. Daca va continua tot în ritmul ăsta chiar și numai o lună, la sfârșit voi avea peste 400 de perechi. Așa că până la primăvară pot să-mi deschid magazin! „Frăția izmenelor„!

Sau pot să le pun, ca tipul ăsta, pe OLX: izmene noi, cu lanț (a se observa chiar între craci (mă scuzați 🙂 )).

izmene pe olx

Însă voi avea concurență mare, tipul de mai sus și-a diversificat oferta, incluzând la vânzare și pijamale de ginere, în carouri și cu buzunar la piept, pentru batistă. Eleganță și rafinament at its best!

pijama-ginere

Iar pentru confortul propriu aș putea să încerc niște indispensabili ca cei de mai jos (am căutat o poză în care să nu se vadă fața modelului pentru că e aproape imposibil să apari îmbrăcat așa și să mai poți ieși a doua zi din casă). În mod sigur, atunci când m-aș trezi, m-aș simți ca un bebeluș, adică de parcă aș fi iritat și aș avea scutecul plin.

izmene cu buzunar de armă

 

imagini luate de pe olx.ro și descoperă.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *