Avea doar un anișor. Însă era înconjurat de gratii în față și în spate, în stânga și în dreapta. Ce făcuse ca să merite asta? Totuși, copilului nu-i era frică. Stătea și se juca acolo, în mica lui lume. Nu-l interesa exteriorul, era ca într-o sticlă. Iar el, un înalt vișin cu fructe roșii, dar acre. Poate că iubea prea mult, am auzit că dragostea întinerește. Un an…peste un an nu-și va mai aminti nimic. Gratii, ce gratii? Dar poate că gratiile ne fac bine într-un oarecare moment al vieții când stau în jurul inimii noastre și ne fac să luptăm mai mult pentru ceea ce iubim!!