Profit de această ocazie pentru a anunța cu surle și tobe (da, asta e exprimarea corectă) că a (mai) apărut o copie nesimțită după Times New Roman, Kamikaze și alte astfel de site-uri de fake news ale propagandei rusești.
Noua publicație online se numește Agenția False Press, iar în „spatele” ei mă aflu eu. Deocamdată cu un singur articol și cu o interfață care arată precum Bucureștiul (cred că ăsta va fi și sloganul), noul blog își propune, într-un mod previzibil, să nu schimbe lumea, ci doar s-o povestească. Cu glume care stârnesc ovații din partea a cel puțin 50% din audiență, mai ales în discuțiile pe care le am „între 4 ochi”, succesul este garantat.
Acum, noua „agenție de presă” este încă în lucru, pentru că nu îi pot aduce mari modificări utilizând doar telefonul, iar computer nu am (ghinionul is strong with this one). Așa că, până la noi ordine, te invit să ne citim „pe viață și pe taxe”!
Ambelor bloguri le-ar sta bine cu domeniu. Ar fi mai de impact.
Altfel, desi-mi place articolul cu pricina, primul adica, imi displace profund titlul linkului, mult, dar MULT prea lung.
Nici pământul nu a fost creat într-o singură zi! Ai răbdare! Știi că și eu îmi doresc foarte mult ce zici tu acolo! :(( :((