E greu să te ții de un lucru, oricât de mult ți-ar plăcea, dacă nu ai uneltele necesare. Și mai greu e când, dintr-un motiv sau altul, nu îți poți asigura singur cele trebuincioase.
Eu mă ocup cu scrisul, nu că n-ai ști deja asta; mai am cunoștință de unele și altele, însă blogurile sunt în prezent singura poartă de ieșire din agonia în care mă zbat. Da, mă zbat, nu o las să mă înece, chiar dacă e mai puternică decât mine. De câțiva ani încoace am primit și primesc ajutor în ceea ce le privește, chiar azi venind o ofertă în acest sens. Însă îmi doresc să am cât mai mult control asupra proiectelor mele, chiar dacă asta poate lua aparența unei lipse de respect și gratitudine din partea mea, căci, recunosc, nu mă pricep la a le arăta cum se cuvine.
Ideea este că toate astea nu sunt suficiente și mor cu gândurile înfășurate în jurul gâtului în fața neputințelor pe care le am. Cred că mi-ar fi ceva mai ușor dacă aș avea un sponsor (sau mai mulți) dezinteresat (cel puțin la început) care să mă sprijine cu partea logistică și financiară, până reușesc eu să-i dau de cap misterului vieții și să găsesc drumul pe care îl caut.
Știu că iar visez, însă palmele (prietenești) pe care le primesc nu sunt în stare să mă trezească. Să lovească cineva gongul!