Am ajuns la momentul din an în care așez unul sub altul titlurile de cărți pe care am reușit să îmi așez ochii. Sunt tot puține, după standardele unora, dar, dacă e să mă compar pe mine cu mine, sunt de două ori mai multe decât în anii precedenți.
De asemenea, observ că, în parte datorită digitalizării, în parte din cauza comodității, 83% dintre lecturi le-am servit sub formă de e-book; doar o singură carte dintre cele citite anul trecut avea pagini de hârtie. Aș mai vrea să adaug faptul că acestora li se adaugă numeroase articole de pe bloguri și filmulețe educative de care nu am ținut cont la numărătoare. În continuare, cărțile, în ordinea în care le-am citit:
- Frații Karamazov – F.M. Dostoievski – o poveste în mare parte banală, dar cu anumite pasaje filozofice
- Vaca Mov: Transformă-ți afacerea prin idei remarcabile – Seth Godin – scrisă cu aproape 20 de ani în urmă; printre altele, se vorbea deja de influenceri
- Jurnalul Aurorei Serafim – Sidonia Drăgușanu – am citit această carte pentru ediția din primăvara lui 2019 a concursului SuperBlog, la care am participat cu blogul Agenția False Press; articolul a primit și un premiu
- Trust Me, I’m Lying: Confessions of a Media Manipulator – Ryan Holiday – probabil cea mai importantă carte dintre cele citite anul trecut și singura despre care nu am scris nimic, însă mi se pare foarte utilă pentru cei mai neconvenționali oameni care doresc să lucreze în PR, de aceea am pus un link de afiliere către ea
- Tratat de dezinformare – Vladimir Volkoff – cine deține informația, deține puterea
- Deep Work – Cal Newport – din care înveți să îți prioritizezi și eficientizezi activitățile legate de muncă
Ca de obicei, la final las un link către lista cu toate cărțile citite, sortate pe ani.
Lecturi plăcute tuturor!