În primul rând, Terminator: Dark Fate nu este vreun film pe care să-l fi așteptat cineva cu sufletul la gură. Sau să-l fi așteptat, în general. Titlul ne aduce aminte de ceva, nu știm exact ce, care a fost cu mulți ani în urmă, pe vremea când îl mai confundam uneori pe Arnold cu Jean Claude și ni se părea că Doru Octavian Dumitru are cele mai tari glume.
Trecând peste asta, au fost câteva lucruri care au ieșit în evidență în acest film, unele mai îngrijorătoare decât altele, și cred că este cazul să le discutăm aici. Mă rog, eu să le scriu și voi să le aprobați tacit, că văd că nu are nimeni curaj să mă contrazică pe aici. Dar nu e cazul să vă temeți, dacă am ochii roșii e doar pentru că am stat până după miezul nopții cu ochii în monitor.
1. Nu ne vom lupta cu roboți prea curând
Îți poți da seama de asta ușor, pentru că roboții trimiși în Terminator: Dark Fate să-i omoare pe oamenii care urmau să-i omoare nu există în prezentul nostru. Chiar în pasul rapid pe care îl are tehnologia, probabil va mai dura cel puțin 50 (dacă nu chiar sute) de ani până să ajungem acolo – spun asta bazându-mă nu doar pe faptul că AI-ul nu este suficient de dezvoltat în prezent pentru a fi atât de autonom, ci și pe cel că nu avem materiale atât de rezistente și care să se regenereze atât de rapid.
2. Nu toți roboții îți vor răul
Așa că poți sta liniștit/ă: dacă cumva apar 2 semi-roboate care vor să îți salveze pielea de nu știu ce răufăcător, una e mă-ta și cealaltă e fi-ta. În cazul ăsta, nu pentru tine mi-aș face griji, ci pentru ele. Tu ai avea încredere (că e în stare să aibă grijă de el și de tine) într-un robot care stă în picioare pe tren, care își injectează regulat niște substanțe în corp pe care nici el nu le cunoaște exact și care nu se știe în ce fel și-a obținut licența de pilot (vezi știrile recente)?
3. În Terminator: Dark Fate Arnold Schwarzenegger apare abia la jumătate
N-ai ce să-i faci, de la o anumită vârstă te miști mai greu, mai ales când acea vârstă e 72; iar când o parte dintre colegii de filmare au cu 40 de ani mai puțin, devine chiar vizibilă diferența de viteză. Dar reușești, te mai sprijini de-un decor, iei un trepied de cameră pe post de baston și în cele din urmă ajungi în centrul acțiunii… pentru a ne spune cum e să fii un robot ucigaș pensionat: te căsătorești cu o femeie umană care are deja un copil; n-o fuți, că deja nu mai poți să ți-o vezi de burtă; calitățile tale sunt faptul că ești de încredere, ești un bun ascultător și ai simțul umorului. În ce hal de Terminator ai ajuns?
Însă apucăm să primim și niște vești bune (?): un terminator nu își aruncă niciodată armele! Și de aici începe acțiunea aia rapidă și suspansul pentru care vii la un astfel de film. Spuneam mai sus că Arnold e bătrân, însă asta vine în avantajul lui, pentru că are experiența și faima cu care să le ia fața celorlalți actori. De asta, deși interesantă ca poveste, prima jumătate a filmului pare mai lipsită de acțiune și, deci, mai plictisitoare.
Terminator: Dark Fate e în cinematografe de la 1 noiembrie, adus de Odeon Film, iar eu închei articolul cu următoarele cuvinte menite să vă calmeze (din nou): dacă vedeți pe cineva cu ochii roșii, ori a stat prea mult în fața monitorului, cum e cazul meu, ori poate e de la iarbă. Cât despre roboți, nu ne vom lupta cu ei prea curând!