de ce mi-ai pus ștreangul de gât
și m-ai pus să bat în pietre
până vor suna ca gongul
n-am forță și tu mi-ai zis
să transform într-un cerc rombul
multe straturi de dojeni
s-au făcut o haină groasă
pe care nu mai pot s-o port
și aș vrea s-o las acasă
au alunecat pe mine
munți ce tu poți acum duce
eu tot de povara lor
simt că am cancer și ulcer
sufletul tău e murdar
sau poate nici nu ai ce știu eu
m-ai lăsat în mucegai dar
nici asta nu îți ajunge
păzea dacă ai să mă vezi
nu sunt om nu știu ce sunt
n-am un loc al meu un scaun
n-am o albie și un gând
sunt o fantomă ce umblă prin
multe holuri părăsite
dar e mai bine decât acolo unde sunt oameni
cât timp am răni neîngrijite