sângele nu mai urcă la creier
îl dor picioarele
s-a legat de un stâlp și
nu mai vrea să mănânce
se scarpină doar la cutremure
stă într-o zeamă
împuțită
dar plăcută la vedere
în care se amestecă uneori
pentru a își recupera din energie
când strănută
își înfige degetele în adâncul creierului
într-o ceară nisipoasă
într-o coagulare de trăiri negative și
experiențe neplăcute
sângele ăsta e sedentar
se gândește doar la confortul apropiat
și cine sunt eu
să
îl condamn